CFR a mai dat o lovitură, iar „Animalul” Costa nu mai are nicio scuză în cazul unui eșec. Clujenii au adus un fost atacant al celor de la Porto. Rui Pedro s-a săturat să fie împrumutat de Porto și spune că CFR este cea mai bună soluție pentru el
„Am terminat-o cu împrumuturile, acum mă gândesc doar să evoluez cât mai bine la noua mea echipă. Cred că a fost cea mai bună soluție atât pentru mine, cât și pentru cele doua cluburi. Jorge Costa a avut un rol important în realizarea acestui transfer”, a declarat Pedro pentru Maisfutebol.
Pedro a evoluat în ultimele trei sezoane numai sub formă de împrumut, la Estrela da Amadora (2008), Portimonense (2008-2009), Gil Vicente (2009) și Leixoes (2009-2011).
Pentru Leixoes a marcat 20 de goluri în ultimele două sezoane, dintre care 8 în anul competițional 2010-2011. În acest sezon, nu a bifat niciun minut.
Pedro este așteptat la Cluj joi seară, la 21:30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER